miercuri, 6 octombrie 2010

Prea multi oameni tristi

In ultimul timp atmosfera care ne inconjoara de aproape si in care ne purtam framantarile, visele, fanteziile, sperantele, deci, aceasta atmosfera s-a cam alterat. Oamenii din jurul meu sunt incruntati, tristi, am vazut plangand nu doar femei, ci si barbati. Grijile ii apasa pe toti. Daca stai de vorba cu fiecare pe rand, nu se poate sa nu te afecteze, si fiecare poveste are ceva aparte, si toate au amaraciune. Ascult povestile lor de viata, si nu stiu ce vorbe sa le spun ca sa nu mai fie totul gri, ca orice as zice nu am cum sa le dau un  pont, o idee, o solutie. Am colegi care au ramas fara locuri de munca, si asta e o realitate, si toti ceilalti, care am scapat, ne simtim "cu musca pe caciula" si de-abia indraznim sa-i intrebam cum le merge. Am auzit povesti de viata care pe mine ma framanta si ma fac sa nu pot sa dorm. Si colegi disperati care-ti spun (desigur ca sumar) prin ce stare de soc trece, si te privesc cu ochii mariti si felul in care ti se destainuie e ca si cum ar striga dupa ajutor. Oare nu se simte nimeni vinovat pentru toate aceste tragedii individuale care se petrec? Pe mine ma chinuie sa-i vad asa.
Ma gandesc ca bine ca macar suntem pe timp de pace. Am o fobie cu razboiul.
Macar sa fim sanatosi si sa fie pace.

2 comentarii:

  1. codreanu cristina28 noiembrie 2010, 09:17

    draga Sorinica, nu ma pot abtine sa nu comentez scriitura ta, care pe mine ma intriba :e un mod banal de a prolifera negativismul, pesimismul si ce ma fute grija de altii...viata nu e asa, draga mea, nu e deloc asa...parerea mea...

    RăspundețiȘtergere
  2. Cristinica, mie nu-mi place cand oamenii sunt tristi si se necajesc. Nu pot sa nu ma pun in situatia lor, ca asa sunt eu. Si asta e, unii simt ca mine, altii ca tine. Ceea ce face ca lumea sa fie oricum, dar nu plictisitoare.
    Discutiile cu tine sunt mereu interesante si incitante.

    RăspundețiȘtergere