luni, 25 februarie 2013

Campania vALLuntar - CREIERUL NOSTRU - un hardware cu soft complet

Campania vALLuntar si ROMSILVA planteaza un copac la fiecare 15 comentarii

Vă invit la lectură şi vă provoc să spuneţi în câteva cuvinte impresia voastră despre această postare, despre cartea revizuită aici.
Aceasta este a doua campanie de voluntariat organizată de Grupul Editorial ALL şi constă in urmatoarele: eu am citit o carte aleasă din vasta librarie http://www.all.ro/,   am să vă povestesc despre această carte, iar voi, până în 13 martie, sunteţi rugaţi să scrieţi un comentariu legat de subiectul citit aici. La 15 persoane diferite care au comentat va fi plantat un copăcel de către o echipă  a Grupului Editorial ALL cu sprijinul ROMSILVA. Le mulţumim pentru acest efort, şi mulţumim cititorilor pentru bunăvoinţa şi timpul alocat.
Simt o mare bucurie şi o deosebită plăcere să fac acest lucru!
Comentariile care se iau în calcul pentru plantarea copacilor trebuie să fie făcute până în data de 23 martie, iar în perioada 25 martie - 7 aprilie se vor planta copacii!

Cum functioneaza mintea
autor Steven Pinker

Mereu m-a fascinat creierul fiinţelor, şi, poate mai mult, mintea fiinţelor, iar mintea umană este, desigur, nici nu ştiu cum să-i zic, "entitatea" cea mai fascinantă, "extraterestrul" din noi. Cum se face că ne naştem toţi cu aceeaşi dotare de bază, în aparenţă structura este aceeaşi, aceleaşi elemente fizice ne compun pe toţi, şi, totuşi, ajungem nişte adulţi atât de diferiţi, şi minţile noastre fac totul: aceeaşi structură generează oameni blânzi, buni, iubitori sau tirani infiorători, criminali, persoane odioase, oameni cu o putere de analiză şi o inteligenţă uluitoare ţi oameni care nu pot să formuleze o propoziţie. Nu ma refer aici la sansa de a te naste intr-o familie care te trimite la scoli inalte; oamenii se diferentiaza in inteligenta la fiecare nivel: nu toti cei care termina o facultate sunt la fel de ageri, inteligenti, spontani, etc. Cum este posibil sa se produca asa mari diferente?
Acesta este motivul pentru care am ales sa aflu de la specialisti cate ceva din misterul, complexitatea functionarii mintilor noastre, astfel ca am deschis coperta cartii "Cum functioneaza mintea" de Steven Pinker cu sentimentul ca as fi un chirurg care incepe o operatie.
Un volum scris pe intelesul unui curios ca mine, fara pregatire stiintifica, o carte captivanta, care-ti pune mintea la treaba, si iti solicita atentia, daca vrei sa intelegi explicatiile si experimentele descrise.
Steven Pinker este profesor de psihologie si director al Centrului de Neurostiinte Cognitive din cadrul Massachussets Institute of Technology. A scris si bestsellerul The language instinct (Instinctul limbajului).
Cartea despre care doresc sa va spun cate cuvinte (desi, recunosc, mi-e greu sa spun doar cateva cuvinte), "Cum functioneaza mintea", a fost nominalizata si finalista la Premiul Pulitzer, categoria non-fictiune, ceea ce spune totul despre calitatea acesteia.
Volumul incearca sa explice cateva dintre functiunile si capriciile mai putin intelese ale mintii umane, in termeni evolutivi.  
Mintea umana, in evolutia ei, a ajuns sa fie un sistem cu o organizare fenomenala, care realizeaza performante remarcabile, imposibil de duplicat de catre un inginer. Chiar si faptul ca mintea mea a citit cartea si acuma scriu aceste randuri, toate acestea sunt rezultatul activitatii laboratorului fantastic din cutia mea craniana! Faptul ca voi citiţi, procesaţi şi veţi face un comentariu este rezultatul unui proces pe care mintea dumneavoastra il efectueaza chiar acuma, si este imposibil de reprodus artificial! Nu este fascinant? Sa retineti ca mintea nu este totuna cu creierul! Creierul este un corp, mintea este o entitate, sper ca am exprimat bine ce am gandit.  
Te captiveaza chiar de la titlul primului capitol: "Echipamentul standard" - expresie ce poate fi utilizata si in cazul corpului uman, si se refera la dotarea noastra de baza, inainte de a fi modelati de conditiile de viata, norocul sau ghinionul locului si timpului in care am venit in lumea cunoscuta de noi.
In acest prim capitol autorul ne explica ce este mintea umana si cat de incredibil de complexa este fata de cel mai "incredibil" si ultra-high-performant robot creat pana in ziua de azi (tot de mintea umana). Cred ca in cazul acesta niciodata elevul, robotul, nu-si va depasi parintele.   
Autorul ne spune ca au trecut patru decenii de cercetare asidua in domeniul inteligentei artificiale, astfel ca tehnologia recunoasterii formelor s-a perfectionat, cu toate acestea, performanta dispozitivelor artificiale de recunoastere a formelor este inca foarte departe de randamentul celor care se afla in capul fiintei umane. Lumea reala este imprevizibila si greu de incadrat in tipare.
Nu voi putea scrie in acest articol atat de multe cate as vrea, ar insemna sa scriu o carte, atat de fascinant este subiectul. Insa, de acuma inainte, in activitatea mea ma voi referi de multe ori la lucrurile aflate, si am o multime de insemnari pe marginea acestui subiect.
Un exemplu de comportament pe care creierul nostru il comanda automat si in aparenta fara efort, insa neegalat inca artificial, este mersul nostru biped, normal si banal, credem noi, radem cand cineva se impiedica si-si pierde echilibrul, "e impiedicat" nu reusim sa apreciem incredibilele ecuatii pe care le rezolva creierul nostru pentru restabilirea echilibrului. Oare mersul biped este solutia optima aleasa de evolutie pentru noi? Daca, de exemplu, natura ar fi putut crea un cerb pe roti, ar fi facut-o? Sigur nu, rotile sunt bune pentru o lume cu sosele si cai ferate, dar atat. Picioarele sunt mult mai bune. Si "softul" care controleaza picioarele este unul de neegalat artificial. Inca la patru picioare mai merge cumva cu echilibrul, dar la doua, la mersul biped al omului ...
Ne spune autorul ca atunci cand alergam pornim cu un elan comparabil cu o decolare si pana in prezent nimeni nu a descifrat modul in care reusim sa facem acest lucru.
Sau, daca vorbim de un gest banal efectuat cu mana, intinzi mana si apuci un obiect pe care-l depalsezi si-l asezi undeva. Nimic mai simplu, in aparenta. Insa v-ati gandit vreodata ce ecuatii trigonometrice efctueaza creierul dumneavoastra pentru acest gest? Traiectorii drepte, apoi arce complicate parcurse de mana intr-o dplasare rapida, rotiri si stationari, alternari intre indoiri si rasuciri, de neimaginat! Bratul dumneavoastra este o lampa de arhitect, iar creierul dumneavoastra rezolva fara efort ecuatiile pe care trebuie sa le rezolve de fiecare data cand ridicati un obiect.
Autorul nu este de acord cu teoria oamenilor de stiinta care spun ca diferentele dintre oameni si cimpanzei sunt minime, pentru ca diferenta substantiala este cea de la nivelul mintii. Cimpanzeii, atat de comparati si asemanati cu oamenii, sunt o specie aflata in pragul disparitiei si se chinuie cu inversunare sa supravietuiasca in cateva zone impadurite de pe glob, nu au reusit sa-si schimbe modul de viata timp de milioane de ani. Simpla asemanare sau apropiere a ADN-ului oamenilor cu a cimpanzeilor lasa loc unei mari diferente intre cele doua specii. Si trebuie sa pun un citat, ca suna impresionant: "Trei sute de mii de generatii si pana la zece megabiti de informatie genetica potentiala sunt suficiente pentru ca o minte sa evolueze considerabil". 
Deoarece azi, cand scriu aceasta revizie, este 24 februarie, Dragobetele - sarbatoarea iubirii la romani, din cartea pe care o comentez reiese ca iubirea nu poate fi asemuita unui virus, o cadere de tensiune sau o defectiune. Se pare ca mintea umana nu atinge niciodata o asemenea culme a concentrarii ca atunci cand omul se indragosteste si sigur exista niste calcule extrem de sofisticate care sa poata explica logica speciala a atractiei, a starii de neliniste si a gesturilor filantropice fara noima, si, pana la urma majoritatea oamenilor isi gasesc perechea langa care sa ramana suficient de mult timp pentru a avea copii care reusesc sa supravietuiasca pentru a duce specia si genele mai departe. Va puteti imagina cat de multe ore de programare ar fi necesare pentru a copia o astfel de performanta, artificial?!
Ochiul este un exemplu suprem si incontestabil de inginerie maiastra pe care ni-l da selectia naturala. Este un organ cu totul special, care nu digera mancare, nu schimba nimic in lumea fizica - el este un organ de procesare a informatiilor si, din punct de vedere anatomic este o parte a creierului, el fiind conectat ferm la creier, iar in retina retina exista dispozitive optice si circuite complicate de o finete uluitoare.
Mai vreau sa ating un subiect si incerc sa ma opresc din povestit, desi nu mi-e usor.
Mi-a placut un lucru pe care l-a zis autorul: "Comportamentul in sine nu a evoluat; ceea ce a evoluat a fost mintea".
Se fac diverse cercetari si se presupune ca exista gene responsabile de tot felul de afectiuni grave: Alzheimer, alcoolism, schizofrenie, afectiuni maniaco-depresive, obezitate, accese de violenta, tot felul de tipuri de retard, insa nu au fost gasite gene responsabile cu politetea, limbajul, memoria, inteligenta. "Motivul a fost sintetizat plastic de catre politicianul Sam Rayburn: Orice tampit poate darama o casa, dar ca sa construiesti una iti trebuie un tamplar".

Este evident ca acest subiect e greu de cuprins in cateva randuri, si cartea  "Cum functioneaza mintea" de Steven Pinker merita citita, foarte captivanta, te face sa-ti simti circuitele din minte functionand!

Daca ati avut curiozitatea si rabdarea sa parcurgeti acest articol, va invit sa lasati un comentariu pe acest subiect, iar comentariile care vor aparea pana in 13 martie (chiar de ziua tatalui meu) se vor transforma in copaci plantati de voluntarii Grupului Editorial ALL cu sprijinul ROMSILVA. Puteti pune cate comentarii doriti, insa se va numara pentru plantarea copacilor un comentariu de persoana. (15 persoane care au comentat = UN COPAC PLANTAT)
Fiti generosi, comentati!

duminică, 24 februarie 2013

Campania vALLuntar, Romsilva si noi toti - plantam copacei!

Va astept la lectura!

Aflata la a doua editie, campania online vALLuntar  este un prilej de bucurie pentru bloggeri.
Mecanismul este foarte simplu: citim carti, facem recenzii a cartilor alese din biblioteca Editurii http://www.all.ro/ , si la 15 comentarii la postarea cu recenzia cartii, va fi plantat un copac de catre o echipa de voluntari a Grupului Editorial ALL.
Daca o recenzie are mai mult de 15 comentarii, celelalte comentarii se vor cumula cu comentariile de la alte recenzii, de pe alte bloguri, si, la 20 de comentarii, o echipa a Grupului Editorial ALL va planta inca un copac intr-un loc ales de ROMSILVA.
Asa-i ca este frumos?
Eu am citit o carte deosebita, care "te pune pe ganduri", si veti vedea de ce am pus ghilimele. Cartea se numeste "Cum functioneaza mintea" scrisa de Steven Pinker, unul dintre liderii cercetarilor stiintifice contemporane ale cognitiei.  O carte extrem de interesanta, pe care nu poti s-o citesti dintr-o suflare, trebuie sa te concentrezi ca sa intelegi mecanismele si procesele descrise de autor.
Asa ca, pana in 23 martie sunteti invitati sa scrieti impresiile voastre la recenzia pe care o voi posta azi sau maine.
Plantarea copacilor, in urma comentariilor voastre, se va face in perioada 25 martie - 7 aprilie.

sâmbătă, 16 februarie 2013

Valentine's isterical day! Si ziua Apocalipsei a fost mai placuta decat asta!

Sarbatorile sau diversele zile festive se vor a fi motiv de bucurie si petrecere a timpului intr-un mod placut, un bun pretext pentru a face si primi cadouri.  



Asta e idealul, in realitate se mai intampla sa fie zile care, datorita incarcaturii si dorintei exagerate de a le face grozave, devin tocmai pe dos, extrem de proaste si tensionate.
O zi din astea, sarbatoare de cosmar mi s-a parut mie ziua de 14 februarie de anul asta, Valentine's extrem-day!  
De la inceput, la lucru, s-au precipitat sarcinile si au devenit urgente, din acelea care trebuie terminate "ieri". Si in toata graba, asa, ca sa fie memorabil, apare o colega, căuta o adresa cu o documentatie la care eu i-as fi facut anul trecut, in fierbințeala de 45 grade celsius a lunii iulie, un raspuns. Si acuma, adica ieri, trebuia găsita adresa si dosarul respectiv. Si dă-i si caută, caut eu, caută colegii, caută colega ce intreba de dosar, măi, nicaieri, nimic. Aveam niste draci deja prin stomac! Si zicea colega: "Nu mai stii ca am si ras de problema asta atunci? Am fost la tine, am discutat!" Eu, sa n-o contrazic, că prea o zicea cu foc, m-a convins ca asa e cum zice, dau din cap, zgâlțîi din cap că da, imi amintesc ... parca..., sa nu se vada ca habar nu am, sa nu mă fac de ras. Dupa vreo 15-20 de minute de scotoceala, îi spun ca voi cauta in continuare, si rezolvam situatia asta, care deja ma făcea sa fierb. Si se duce-n treaba ei colega, mă sună după cateva minute si imi citeaza din adresa pe care o scrisesem eu. Nici asa nu prea-mi aminteam, dar cum s-o contrazic? Devenea tot mai enervanta situatia, si trebuia neaparat rezolvata, a devenit mai importanta decat celelalte lucruri foarte importante. Aveam deja vreo trei lucruri care, fiecare "trebuia rezolvat primul".
Pana la urma urmei m-am deplasat la biroul colegei (o adevarata excursie prin institutie, care e in plina renovare) si aceasta îmi intinde victorioasă o copie de pe adresa "mea". Care nu era a mea! De asta nu o gaseam! Ma uit si zic: Dar nu am scris-o eu! 
Si surprinderea a fost tot a mea când colega a zis senina, fara nici o grimasa de mirare: Aaaa, nu? Ok.
Deoarece trecuse cam o ora jumate de chin, nu am avut nici o alta energie de riposta, am simtit o USURARE grozava ca am scapa de cautat, nici acum nu-mi vine sa cred ce brusc mi-a trecut toata dracenia de nervi, happy ca nu mai trebuie sa caut, si am dus hartia aia afurisita cui trebuia.
Si "happy Valentine's Day" continua. Ma suna copilu' (domnisoara, de fapt) care plangea de mama focului ca  si-a ratat intalnirea cu iubitelul ei, din diverse motive! Sigur ca tensiunea mea a inceput sa creasca din nou. 
In sfarsit, pe acest fond neplacut, se termina programul de lucru, pornesc spre casa, sa mangai si sa stau la povesti prietenesti cu copilu', ma suna mama plangand, ea fiind cu problema tatalui meu cu Alzheimer, cum am scris aici. M-am intristat si mi-am zis ca nu voi mai putea povesti si cu copilu' suficient de pozitiv si optimist. 
Nu stiam că mirifica zi de Valentine's day nu e gata, mai are surprize, că trebuie să-mi dozez nervii si rabdarea in continuare.
Ajung acasa, atmosfera posomorata (de 2 saptamani sotul e fara serviciu), copilu' trist, si, cireasa de pe tort ... acuma urmeaza.
Dar ca sa intelegeti asta, trebuie sa merg in urma cu o saptamana. In urma programului de afiliere de la eMAG, pe voucherele castigate, acu' o saptamana am achizitionat o Tableta Google Nexus 7 foarte draguta, subtire, finuta, pret mai mult decat bun, dar chiar mi se pare nemaipomenit ca la pretul acesta sa iei asa o tableta!














Acuma, intorcandu-ma la ziua de ieri, Valentine's adica, nu-mi revin bine, nu apuc sa scap de tensiune, cand sotul meu, transfigurat, zice ca a stricat tableta NEXUS 7, tableta cea noua, achizitionata cu greu, dupa luni de munca, cea la care ne uitam ca la un lucru pretios! I se citea pe fata neputinta si furia!
Am simtit ca ma depaseste situatia! Din fericire copilu' se linistise, s-a facut pace in iubire, mama, saraca, s-a linistit si ea, a ramas necazul si cosmarul cu distrugerea softului TABLETEI NEXUS 7!
Parca era un vis urat! 
Eu una am abandonat tot stresul, simteam ca toate astea ma depasesc si nu mai stiu cum sa fac fata, parca as fi carat toata ziua pietre in spate, m-am pus in pat si am gasit pe AXN un serial vechi, politist, "Verdict crima" care ma relaxeaza de adorm de-a dreptul! Si ca prin ceata am tot auzit cum sotul meu se agita, discuta cu copiii (iubaretii, amandoi) si, in final s-a facut ora 4,30 dimineata cand au reusit, cu ajutorul diverselor tutoriale, sa repare stricaciunea de pe draguta de NEXUS 7!
Bine ca s-a terminat acest VALENTINE'S DAY ca a fost mai rau ca ziua Apocalipsei de anul trecut!
Si la tv am auzit ca unii au avut o zi si mai proasta si deprimanta!
Doamne, unele zile tare sucite si de neinteles!

marți, 5 februarie 2013

Nu-mi mai pare rău că am sunat la 112

Ţin de ceva vreme aceasta postare, mă intrebam dacă s-o scriu sau ba. In final, mi s-a făcut dor de scris, şi iaca ...
Vreau să povestesc despre, poate, reversul medaliei, sau exagerez, insă uneori în minte iţi faci ideea că lucrurile făcute sunt plătite mai apoi, in vreun fel.
Cred că sunt unele energii necunoscute nouă, şi, deşi nu mă consider superstiţioasă, nici fanatic de religioasă, nici nu cred în semne, insă cred totuşi că există niste energii pe care nu stiu daca le controlam involuntar, dar acestea reactioneaza, oarecum.  

Intr-un articol din toamnă, scriam despre cum am sunat la 112 pentru un om căzut in faţa blocului meu şi cum asistenta m-a mustrat că am chemat ambulanţa pentru un om beat, (http://relativsori.blogspot.ro/2012/10/ce-mi-venit-si-mie-sa-sun-la-112.html) in timp ce altii au nevoie cu adevărat de sprijinul lor, s-a întâmplat ca iniţiativa mea de atunci să fie răsplatită acum.

Parintii mei sunt bolnavi si departe de mine, la sute de kilometri, iar tata, saracu', a fost diagnosticat cu alzheimer. 



Daca nu ai pe cineva in familie cu astfel de boala, suna ca ceva banal, o boala, ca atatea altele, ceva ce i se intampla altuia, niciodata tie, ceva ce genereaza un bun subiect de film.



Insa la mine filmul e realitate. 

Si e chinul si neputinta de pe lume pentru familie, si, poate, si pentru el, insa nu comunica prea bine, ca sa-ti spuna.
Nu gasesti un centru medical specializat unde sa-l duci, sa-l ajute, (numai la spitalul de boli psihice, cu oameni internati de ani de zile, care sunt intr-un hal fara de hal) sa nu trebuiasca sa dai pielea de pe tine (daca nu ai bani), sa aiba locuri, cauti, cauti, si nu gasesti o solutie. Chiar nu stiu ce sa fac. Unele centre pentru alzheimer, de fapt unul, care este aproape de parinti, e ocupat total, si care e aproape de mine e pentru oamenii de pe aici, adica nu accepta romani din alta zona, parca ar fi din alta tara. Si stiti ce e culmea culmilor? O viata intreaga tatal meu a lucrat pe ambulanta, in tinerete chiar pe salvamont. Si ne povestea mereu despre situatiile pe care le intalnea in activitatea lui, a "moşit" o gravida, a avut un bolnav psihic vroia sa scape din ambulanta, si multe altele, foarte interesante.
Si acuma e neajutorat.

Dar, subiectul meu era: Nu-mi mai pare rau ca am sunat la 112, raspunsul nu-stiu-cui la oful meu.
Tatal meu nu se mai plimbă singur decat ocazional, extrem de rar, si, intr-una dintre zile, a iesit să ia puţin aer. Insă a trecut prea mult timp şi nu revenea acasa. Mama, speriată, a mers să-l caute (problema e că şi ea e bolnavă, cu semipareză, de abia umblă). In final l-a gasit la spital, la urgente, pentru că a căzut pe stradă, şi ştiţi cum a ajuns la spital? O DOAMNA a făcut ce am făcut şi eu aici http://relativsori.blogspot.ro/2012/10/ce-mi-venit-si-mie-sa-sun-la-112.html, a sunat la 112! Dacă nu suna ea, cine stie cât ar fi stat, săracul, întins pe jos, oamenii puteau crede că e un beţiv pentru care nu merită să te oboseşti să chemi salvarea. Că voi ştiţi cum arată un om cu alzheimer? Pare de pe altă planetă, nu se încadrează în tiparele noastre de oameni obişnuiţi, mereu pe fază.
Mi se face rău când mă gândesc! Bine că a avut milă şi răbdare acea femeie să îl ajute pe tatăl meu, că, de obicei, evităm să mai pierdem timpul cu astfel de probleme pe stradă. Recunoaşteti că au fost situaţii in care aţi văzut un om căzut, părea omul străzii sau cine ştie ce amărât, şi nimeni nu se opreste să vadă ce e cu sufletul lui. 
Si atunci, nu e bine că si eu am sunat la 112 pentru un om căzut pe stradă, indiferent din ce motiv? Of, of!